Misterul Lunii: un satelit natural, sau artificial? PARTEA I

In acest articol mai vechi,  http://www.knews.ro/2011/02/20-de-conspiratii-secrete-periculoase.html , discutam despre cateva conspiratii pe cat de "periculoase", pe atat de haioase. Caci sigur nu erau decat speculatii hilare cu privire la diverse baliverne de necugetat, produse parca la o "vorba mica in şanț" cum ar spune unii. Unele ar putea avea o doza de adevar sau un punct de plecare, altele ar putea fi doar baliverne. Ca de altfel, toate conspiratiile din lumea de azi. 

Trecand la lucruri serioase, cel putin la nivelul primei perceptii, va vom prezenta intr-o miniserie de cateva parti, cateva lucruri interesante despre o "conspiratie" mai putin cunoscuta, dar foarte interesanta si plina de mister.

    Cati dintre voi v-ati intrebat vreodata, uitandu-va noaptea pe cerul senin: "Ce se afla pe luna?" "Cum o fi pe luna?"  "Ce s-o-ntampla acum pe luna? Am ajuns acolo primii sau nu ?!" Banuiesc ca multi dintre voi v-ati gandit macar odata la unul din aceste aspecte, mai mult sau mai putin.

    Luna este singurul satelit natural al Pământului. Numele de "lună" se aplică uneori şi sateliţilor altor planete din sistemul nostru solar. Vârsta Lunii este de aproximativ 4,60 miliarde de ani. Cateva ipoteze afirma formare Lunii astfel, pentru care exista si obiectii:

• Condensare din masa iniţială de gaze şi particule, concomitent cu formarea Pamântului. Obiecţii: Luna nu are un nucleu de fier, iar în general conţinutul de fier al rocilor Lunei este mult mai mic decât al rocilor de pe Pământ.
• Desprindere din masa încă lichidă a Pământului. Obiecţii: ca şi mai sus.
• Captarea unui corp astral. Obiecţii: calculele matematice infirmă această posibilitate. Luna se îndepărtează anual cu 3,8 cm de Pământ.
• În urma impactului planetei Theia cu Pământul, cu 4,527 miliarde de ani în urmă (ipoteza cea mai vehiculată în prezent.  

Pe 20 iulie 1969, are loc prima aselenizare a unui om pe Luna (prin misiunea Apollo 11) pe Marea Linistii, asa cum au denumit americanii marele crater unde Neil Armstrong a pasit si a formulat vestita expresie: "Un pas mic pentru om, dar un salt mare pentru omenire". Pana aici-istorie, toata lumea cunoaste, sau daca nu, poate gasi suficiente date pentru a se pune la punct. Ceea ce Pamantenii nu stiau la acel moment in care toata lumea se uita la televizor, cu sufletul la gura, urmarind cum Armstrong pasea pe Luna, este motivul intreruperii emisiei timp de cateva momente, in care s-au intamplat lucruri bizare, secrete si ciudate, moment nesemnificativ pentru milioanele de telespectatori de atunci.    Cum spuneam,  in acea noapte, milioane de telespectatori din lumea întreagă erau cu ochii aţintiţi pe televizoarele lor de acasă. La Huston, centrul de dirijare a zborurilor spaţiale, numeroşii corespondenţi de televiziune urmăreau îndeaproape misiunea Apollo 11 şi echipajul său: Armstrong, Aldrin şi Collins. Pe ecranele televizoarelor am putut vedea toţi cum modulul lunar Eagle s-a separat maiestuos de capsula spaţială şi a iniţiat coborârea prudentă pe satelitul nostru natural. Collins coordona operaţia şi servea drept legătură între Terra şi modulul lunar, în timp ce Armstrong şi Aldrin se apropiau din ce în ce mai mult de Lună. Cu inima strânsă am văzut cum motoarele lui Eagle s-au aprins pentru a amortiza contactul cu solul selenar. Trapa modulului lunar s-a deschis şi Neil Armstrong s-a aplecat spre exterior: el coborî uşor pe scara modulului, puse un picior pe sol apoi şi-l retrase ca şi cum ar fi vrut să-i încerce duritatea, pentru ca, în cele din urmă, să păşească pe Lună, făcând declaraţia care avea să devină celebră: „Un pas mic pentru om, dar un salt mare pentru omenire”. Şi, dintr-odată, ceva s-a întâmplat.     Interferenţele neaşteptate au întrerupt emisia, cei de la sol rămânând fără nici un contact timp de două minute. Mai târziu, ufologii americani şi europeni au dat publicităţii o înregistrare captată, se pare, de radioamatori care urmăreau în direct comunicaţiile între Apollo 11 şi Huston. Este vorba de o conversaţie despre ce s-a petrecut cu adevărat pe Lună şi care diferă de ceea ce s-a declarat opiniei publice de către guvern.  Astfel, la un moment dat, probabil când Armstrong şi Aldrin reveneau spre modul, după promenada lunară, a avut loc următoarea conversaţie: -  Ce a fost asta? Dumnezeule, ce a fost? Este tot ceea ce vrem să ştim. Sunt enorme! Pur şi simplu enorme, vă spun! Nu, nu este din cauza câmpului de distorsiune! E de necrezut… După acest mesaj, conform comunicatului emis de Huston, controlorii au încercat să-i calmeze pe astronauţi, iar securitatea începuse deja să elibereze sala de comunicaţii de orice personal neindispensabil. În acelaşi timp, sistemul de securitate acţiona în genul unor „bucle” (ciclu de două minute între emisie şi recepţia mesajului) şi permitea specialiştilor de la NASA să dispună de acelaşi răgaz pentru a verifica exact ce se petrecea pe Lună şi a calma astronauţii fără ca restul muritorilor să fie la curent. Iată, deci, conversaţia secretă ce a avut loc: - Ce vi se întâmplă? Dumnezeule, ce se întâmplă acolo? Astronauţii, vizibil nervoşi, se bâlbâie în comunicaţiile lor. -  Sunt pe suprafaţa Lunii… -  Ce nu merge? Sala de control către Apollo 11… Se pare că astronauţii, de altfel militari foarte bine antrenaţi, au reuşit să se controleze… - Suntem  bine, dar am descoperit nişte vizitatori. Da, au rămas aici o perioadă de timp, dacă e să judecăm după instalaţiile lor. - Aici sala de control. Confirmaţi ultimul mesaj. -  Sunt pe cale să vă spun că aici există alte nave spaţiale. Se află una alături de alta, în şir, pe latura cea mai îndepărtată a craterului. Apoi a fost rândul controlorilor de la Huston (imediat după înregistrarea apocrifă) să manifeste o anumită nervozitate… - Repetaţi! Repetaţi! -  Examinăm orbita… Vrem să revenim acasă… îmi tremură aşa de tare mâinile, încât nu reuşesc să… -  Să filmezi? -  Da. Aceste camere de luat vederi blestemate funcţionează prost aici sus… - Aţi reuşit totuşi să filmaţi, băieţi? — Nu mai avem film. Avem trei cadre cu OZN-urile în cauză, sau cum vreţi să le numiţi… Este posibil ca filmul să se fi voalat. Directorii de la NASA, NSA şi USAF se îngrămădeau în jurul postului de comunicare a centrului de control şi cereau controlorului să ordone astronauţilor să strângă maximum de dovezi despre extratereştri. - Aici sala de control, aici sala de control, sunteţi pe cale să plecaţi?  Ce înseamnă harababura aceasta? Despre ce OZN-uri vorbiţi? Explicaţi-vă! - Au aterizat aici, pe Lună, şi ne observă! - Faceţi fotografii cât mai multe, câte puteţi! Acum filmaţi? —  Da, am instalat oglinzile, dar fiinţele acestea ar putea veni mâine să le ia… Oricare ar fi forma lor, acestea sunt, fără îndoială, nişte nave spaţiale. În cele din urmă, Armstrong, renumit pentru nervii săi de oţel, (ex: a reuşit într-o zi să normalizeze un avion aflat în dificultate, în loc să sară cu paraşuta la fel ca însoţitorii lui) a pus stăpânire pe situaţie şi transmisia s-a reluat normal spre restul lumii. Nimeni, cu excepţia preşedintelui Statelor Unite, John Fitzgerald Kennedy, şi a unui grup de militari şi tehnicieni ai NASA, nu putea bănui că astronauţii noştri au găsit pe Lună nave de zbor necunoscute.     Ok, stiu, poate par segvente din TRANSFORMERS-PARTEA III, dar la baza acestei parti din binecunoscuta serie SF au stat chiar cele relatate mai sus, inspirandu-se din comunicatele celor de la NASA si din relatarile radioamatorilor ce au captat convorbirile mentionate. Puteti vedea, prin imaginatia lui Steven Spielberg ceea ce s-a intamplat mai exact in acele momente, prin trailerul filmului mentionat, mai jos:

VA URMA!...